The hypocritical big brother

Adica romanii care au cel putin un gand despre ce se intampla in Republica Moldova si il exprima asociat unor emotii pozitive sau negative. Cele doua extreme pe care le-am observat pana acum ar fi cam asa:
a) fratii nostrii, rapiti de sovietici, dar ei apartin in ganduri si simtiri Romaniei, trebuie sa ii sprijinim si sa ii ajutam, suntem vinovati ca nu facem destul, politicienii nostri de doi bani oricum nu ne reprezinta.
b) ei nu sunt fratii nostrii, ne-au tradat de mult, nu vor sa fie romani, vor sa fie moldoveni, ba mai mult, unii dintre ei vor sa ne fure Moldova noastra.
Aceste extreme sunt probabil atat regasibile cat si oglindite peste Prut.

No time for a story, so there's my take:
1. Prea multi dintre cetatenii nostrii pastreaza o opinie a statului supra-abstract, de drept divin, statul natiune de sange (si imi pare rau ca nu stiu germana si nu am timp sa caut cuvintele cheie ale inceputului de secol 20:D). Poate ca a fost o mitologie utila, alaturi de dreptul la auto-determinare, in secolul 19, ca stindard al luptei impotriva unor imperii autocratice cu doua clase de cetateni sau mult prea mari, eterogene si prost construite pentru a asigura "fericirea" tuturor cetatenilor. In secolul 21 insa, in care democratia ar trebui sa ramana singura paradigma ideala a organizarii politice a oamenilor, este o mitologie daunatoare, atat impotriva ideii de democratie cat si impotriva unor scopuri politice contextuale, oricare ar fi acestea. De ce? In primul rand pentru ca o constructie politica bazata pe un concept un primul rand emotional nu prea are cum sa fie suficient de rationala pentru a raspunde nevoilor cetatenilor, respectand drepturile omului, raspunzand la constrangerile contextuale inevitable si fara potential de deviere in ape tulburi.
2. "Fratii" nostri din RM sunt, inainte de a fi frati, indivizi si cetatenii unui alt stat. To let the easy one out first, "unirea" se poate intampla corect in doar doua variante, cea simpla prin intermediul UE si cea complicata prin actiunea a doua state in baza vointei exprimate a unei majoritati mult mai mult decat simpla. Daca nu exista conditiile pentru aceste variante, orice discutie in acest sens este complet inutila si poate chiar daunatoare, pentru ca deturneaza atentia de la ce, parerea mea, conteaza cu adevarat.
3. Ce conteaza este ca, istoric vorbind, o majoritate a cetatenilor unei tari ajunge sa fie sub dominatia autoritara a unei minoritati "self-serving". Faptul ca aceasta minoritate este un trib sau un grup de interese conteaza mai putin, ceea ce conteaza este ca, prin determinism istoric sau orice alte cauze, aceasta dominatie este practic absoluta. Adica intreg statul, si nu ca si abstractiune politicoasa, este construit pentru a-si controla fara drept de apel cetatenii - pentru ca cetatenii sunt dependenti economic, fara constiinta drepturilor politice si fara dispozitia de a si le apara individual sau colectiv, controlati de organe, ocazional privind realitatea de la capatul neplacut al unei arme, supusi unei propagande de care nu ai unde sa te ascunzi.

Bottom-line, este datoria oricarui cetatean al unui stat oricat de putin mai mult democratic sa reactioneze. Sa-i spunem liric "coalitie a cetatenilor lumii a caror siguranta este mai presus de siguranta statului", in alte cuvinte ajuta-ti vecinul cand este atacat de lupi, ca poate vei fi si tu atacat la un moment dat. Iar lupii sunt invariabil cei rasariti dintre oi, care confisca si consolideaza un aparat administrativ si represiv impotriva propriilor cetateni. Se intampla des, si nimeni nu se poate considera perfect protejat de un asemenea pericol.

Lupta vecinilor nostri, fie ca sunt romani sau nu, este pentru democratie si impotriva unei mafii de sorginte comunista care ii conduce, reprima si ii tine in mizerie. Este o lupta care ar trebui sa ne fie si noua destul de aproape, lasand aparentele roz la o parte. Si este o lupta pe care trebuie sa o sprijinim, CA INDIVIZI si nu ca stat, pentru ca apararea impotriva dictaturii de stat este interesul nostru politic al tuturor, si nu in numele unei mitologii desuete sau al unei uniri idealizate. Cetateni francezi au ajutat revolutia americana (evident, si cu ceva implicare politica a statului francez), si cetateni americani au luptat, mai mult de 150 de ani mai tarziu, pentru democratia cetatenilor francezi.

Ce ar trebui sa facem noi ca romani si indivizi iubitori de democratie? In primul rand, sa credem cu adevarat in democratie. Sa vorbim asta. Sa cerem asta pentru cei care isi sacrifica deja viata in aceasta lupta. Sa observam si sa evidentiem incalcarile drepturilor omului, si daca represiunea ajunge acolo, sa sprijinim activ o interventie internationala. Nu in ultimul rand, sa nu repetam rusinea istorica de a ne bate cu pumnii in piept cand nu se vede nici un inamic in zare, si sa redevenim subit rationali la prima teava de arma, reala sau simbolica. Mai concret, romanii care vor sa aiba dreptul moral sa comenteze, in orice fel, ce se intampla acolo, trebuie in primul rand sa-si asume chiar si posibilitatea de a apara dreptul la auto-determinare si democratie al Republicii Moldova impotriva Rusiei sultanice.