"ai nevoie de cineva care sa aiba grija de tine si de familia ta"

Citatul este dintr-o reclama BCR:), si picat intr-o discutie despre vulnerabilitatea eterna a democratiei la populism. Pornita de la secventa din carciuma din Rachiteni, satul de bastina al lui Boc. Si de realizarea ca doar doua sunt cele ce conteaza - guvern controlat la alegeri si vocea cea mai stridenta care razbate prin norul confuz intretinut in mintile celor multi.



In orice democratie exista pericolul ca cineva, unul sau mai multi, sa profite de clopotul lui Gauss. Pana la la momentul unei egalitati perfecte (nature AND nurture), egalitatea cetatenilor este o conventie politica si legala (si de altfel o realizare miraculoasa a omenirii), dar in nici un caz o realitate economica sau sociala. O majoritate mai putin "dotata" exista, si poate fi mintita in fata, cumparata, speriata de apocalipsa si asmutita vindicativ. In egala masura exista si posibilitatea ca cineva sa profite cu cinism, pentru a "face" albul negru. Nu e ceva ce poate fi interzis, rezistenta la populism e doar a 'gentlemen's agreement'.



Una din problemele Romaniei, si in special a majoritatii abuzabile cognitiv, este intelegerea democratiei ca fiind chemarea si inscaunarea prin vot unui Mesia. Un om care sa ne inteleaga, sa ne ierte pacatele, sa ne razbune impotriva celor care ne-au oprimat, sa ne dea noua cele de trebuinta, sa aiba grija de noi. Un om care sa sufere pentru noi, ca victima simbolica a Raului din lume. Un om pe care il gasim, nu ca inteleptii ce-l cauta pe Dalai Lama intre inocenti, ci injurat de o masa de oameni care se chinuie sa scoata bolovanul aruncat in lac. Acest mit exista, si a fost cultivat asiduu regim de regim, nu trebuie decat referentiat si eventual consolidat.



Mai spre concret, este si motivul pentru care il respect pe presedintele Emil Constantinescu. Da, a cultivat si el un mic mit, dar pe langa asta a incercat sa isi urmareasca fisa postului. Nu de Mesia, desi cu riscul de a fi vazut ca Don Quijote, acceptand ideea ca democratia este un obiectiv niciodata atins, dar spre care trebuie sa mergi cu pasi mici si siguri, an de an, sperand si crezand intr-un ideal. Luptand cu morile de vant si supus ocazional ridicolului popular, in numele unei iluzii (delusion) pozitive. Si daca e sa aleg intre nebuni (fools), intr-o generalizare fara legatura cu EC, il prefer pe Don Quijote unui Torquemada:D.



Foarte concret este motivul pentru care imi place de Crin Antonescu. Nu pentru ca are cojones de taur, nu pentru ca a invins un milion de adversari, nu pentru ca plange pe cruce, nu pentru ca i se aude vocea peste mari si mese, nu pentru ca poate speria si reduce la tacere cu uitatura sa crunta o adunatura de boiernasi si bisnitari. Ci tocmai pentru ca NU are nici o sansa sa i se falfaie intre aripile vreunui mit popular.



DA pentru ca incearca sa isi urmeze propriul compas moral si politic, adica valori si principii declarate, chiar daca nu e intotdeauna un castig personal. Da pentru ca ocazional reuseste, probabil nu mai des decat ceilalti oameni care chiar incearca. Da pentru ca e ironic fara sa fie taran, si da, pentru ca liberalismul lui Crin Antonescu e mai autentic decat democratia anxioasa, suferinda de sindrom Stockholm, a lui Catalin Avramescu.



Ya'dig?