Consecvență vs. slugărnicie (joc de glezne)

Trebuie să fac o declarație de dragoste, cel puțin în sensul ING de asigurare de viață, protecție împotriva riscurilor viitorului, asigurare de familie etc. Către Adriana Săftoiu, a whole lotta love și mulțumesc pentru speranța normalității și raționalității publice:). Pentru că mă face să mă simt mai puțin autist vorbind de teorie și principii în România.

În care ne întoarcem pentru moment, parafrazând, cu ce vorbește OMUL ”despre criza economică și politică, pensii și salarii”, seducătorul de partide Lucian Croitoru, FMI, tranșe pentru salarii și foarte multe alte lucruri serioase* (şi eu am obosit). Domnul Boc apare la televizor perfect dopat, capabil să recite la o apăsare de buton şi chiar să bage din sampler răspunsuri la întrebări şi atacuri, toate astea fără ca măcar să clipească. Când rezist mai mult de cinci minute, o fac cu speranţa ca cineva dă o pocnitoare sub masă, poate iese şi el din transă. Ţara este condusă magistral de la televizor, în timp ce în subteran se lucrează pentru reformarea sistemului politic prin eliminarea alternativelor.

Aflăm, totuşi, că ţara are nevoie doar de parlamentarii care îşi permit să-şi finanţeze singuri campania electorală în sistem uninominal şi traiul în mandat şi după, un fel de preselecţie (sistemică sic) pentru bişniţarii care nu lasă o carieră în urmă, care au cunoştinţele şi aptitudinile pentru a-şi face mandatul lucrativ, şi care sunt capabili să înţeleagă preţul corect al unui vot respectiv pierderile contabile ale unei eventuale dizolvări. Trebuie să fie şi mai puţini, ca validarea unui guvern să nu coste totuşi o avere, şi să fie şi poporul fericit că are un Parlament ieftin (în competiţie directă cu litiul de la Altex, evident). Mai aflăm şi că cea mai importantă relaţie în stat este cea dintre preşedinte şi premier, neînţelegerile conjugale ale acestora fiind „un dezastru pentru ţară” (in aceeasi teorie a statului auto-suveran si autocefal mentionata anterior).

Alții vorbesc de violenţă politică, război civil**, lovitură de stat, ritual de sinucidere colectivă (Cosmin Guşă re PDL). Adică riscul asumat ce nu-şi are locul în realitatea discursivă a bunului simţ prezidenţial, în care partidul închipuitei modernizări pluteşte în transă pe propriile sondaje.

Construcţie rapidă Antonescu-Johannis, parafrazată – continuăm să fim mult prea uşor tentaţi să discutăm jocurile cu pietricele şi mărgele ale preşedintelui, nu trebuie să cedăm şi să acceptăm o logică neacceptabilă şi o realitate inventată şi absurdă. Trăitul în România nu este o fatalitate. Şi nu, Geoană NU este penibil atunci când vine cu idei de politici publice care au funcţionat în alte ţări europene.

Johannis rezistă stoic pictatului pe sticlă, şi spune la obiect că orice guvern real va face în următoarele trei luni managementul crizei economice şi politice, prin decizii care să balanseze pe lamă bugetul, cu minim de victime persoane fizice sau juridice. Cu rezultate care nu se judecă politic ci se măsoară contabil, în speranţa că va veni şi un moment în care se vor negocia, planifica şi executa politici publice care să exprime politic preferinţele cetăţenilor alegători (în ideea stranie că un Parlament va atenua volatilitatea extremă a voinţei populare, cel puţin aşa cum transpare ea din porta-vox-populi prezidenţială). Nu un program politic de câştigare a alegerilor prezidenţiale adică.

Gândire pozitivă de la Caţavencu cel aservit: „Traian ne lasă, dacă ne lasă, în sărăcie şi un pic dezorientaţi. Adică în criză politică, economică şi de nervi. Dacă n-am trăi în 2009, dacă n-ar exista hidrocentrale, penicilină, televiziune prin cablu, petrol, democraţie, dacă n-ar exista UE, NATO şi FMI, dacă n-am trăi protejaţi de tehnologie şi de luciditatea globală a unei umanităţi occidentalizate, s-ar putea zice că situaţia e gravă. Dar aşa, e doar comică. Nu e război, nu e secetă, nu sunt lăcuste şi nici epidemie de ciumă. Pământul nu se va izbi de meteoriţi uriaşi, nu vor reapărea dinozaurii, nu va dispărea, pe durata vieţii noastre, stratul de ozon şi, în următoarele cinci generaţii, Universul nu se va răci. Ce mai contează că Traian al nostru dă semne imperiale şi dinastice, că vrea să dizolve Parlamentul fără să fi ţinut minte corect ce scrie în Constituţie, că îşi bate joc de sensul uman al conceptului „majoritate“ şi că uită, în cezarica lui îngâmfare, rolul sănătos pe care-l joacă în democraţie proştii rotiţi la termen?”

*„În general, nimeni nu realizează 51% în Europa pe sistemele electorale existente. Nicăieri mandatul de formare a guvernului nu se încredinţează altcuiva decât partidului cu cel mai mare număr de parlamentari. La noi ne trezim cu o abordare balcanică în care vii şi spui: ne adunăm noi, cei mai mici, că nu contează ce a votat românul, contează ce stabilim noi când ne adunăm la Grivco la domnul Voiculescu, şi mă duc eu Geoană cu Iliescu şi stabilim noi, le-o dăm noi la ăştia care au câştigat.

** Testul de rezistenta al Constitutiei (Horatiu Longitudini Atitudini 16-Oct-2009 16:31, comentariu in Cotidianul online)

In urma cu 15 ani, un prieten ma intreba ce se intampla daca Guvernul, la expirarea mandatului Parlamentului, refuza, pur si simplu, sa organizeze alegeri in termenul prescris de Constitutie. El voia, de fapt, sa-i spun care este sanctiunea nerespectarii, de catre una din autoritatile statului, a obligatiilor ei constitutionale. Am realizat ca nu exista un organism mai inalt decat Parlamentul, Presedintele si Guvernul, abilitat sa le aplice amenzi ori sa-i constranga politieneste la indeplinirea obligatiilor lor constitutionale. Intr-un regim constitutional, de la un anumit nivel in sus, totul se intemeiaza doar pe ratiune si urmarirea scopurilor vizate de Constitutie. Asa, de pilda, Presedintele nu poate desemna, la infinit, falsi candidati la functia de prim-ministru, care sa-i spuna, dupa 3 zile, ca nu pot alcatui un guvern din cauza imposibilitatii de a realiza o majoritate parlamentara, si ca, din acest motiv, "isi depun mandatul". Asta, cu scopul evident al Presedintelui de a mentine cat mai mult timp in functie un guvern al carui mandat a incetat, pentru motive pe care le stim. In zilele din urma, mai multe persoane publice, specializate sau nu in dreptul constitutional, au apreciat ca, in conditiile existente, Constitutia are "multe lacune". Legea fundamentala, ca orice alt corp normativ, nu e perfecta. Dar lacune care sa faca imposibila deblocarea unei situatii politice nu exista. Constitutia nu e o carte de bucate, cu retete continand detalii de nivelul normelor metodologice. N-are nevoie de asa ceva. Nicaieri pe planeta. Daca in SUA, vicepresedintele se enerveaza si nu vrea sa-si exercite votul de balotaj in cazul unui 50:50 in Senat, blocand astfel adoptarea unei legi, Obama il baga intr-o sedinta si problema se rezolva. Solutia este, intotdeauna, ratiunea si urmarirea scopurilor constitutionale, nu a celor personale. Iar daca recursul la rationalitate nu e posibil, atunci sanctiunea, adica, de fapt, alternativa la o Constitutie, este razboiul civil.